Iglu and Hartley, o trupa tonica, infiintata in Colorado, mixaj de hip-hop si rock melodic. Piesele lor sunt pline de viata si optimism. Recomand, mai cu seama drept remediu impotriva tristetii si dezabuzarii.
luni, 17 noiembrie 2008
luni, 3 noiembrie 2008
Nu mă-mpinge că mă hlizesc...
Să spunem că lucrezi într-o redacţie anonimă de ştiri, la un post regional de televiziune, un soi de OTV periferic, patronat - evident - de un grof local. Să spunem că ai o colegă rigidă care prezintă ştirile şi că ceva ( ce?) te face brusc să râzi.Ce faci? Îţi muşti buzele? îţi aduci aminte de toate lucrurile odioase din viaţa ta? Fluieri după amintiri dureroase, te strofoci să le retrăieşti aievea? Şi dacă nu merge, ce faci? Râzi a bou, riscând ridicolul, "penalitatea", oprobiul...?
Urmăriţi-l pe El. Pe El şi pe Ea. El ( cam pe la secunda 14-15 ) începe brusc să zâmbăcească tocmai când ştirea ( seacă) redă scenariul unui eveniment destul de tragic în care nişte somalezi au fost aruncaţi peste bordul unui vas. Am urmărit înregistrarea (cred) de peste 10 ori. Am râs, pur şi simplu, cu lacrimi. De situaţia LUI, de jena penibilă a EI, de sfiala amândorura. Tipa nu mai ştie realmente ce să facă. Aranjează foile de pe pupitru în neştire, priveşte hăituită împrejur.E panicată !EL are o mină de imbecil candid. M-am tot întrebat: oare ce l-o fi făcut să râdă? Şi-o fi adus aminte, subit, de vreun banc cu somalezi tocmai când colega lui, constipată, declama ştirea? S-o fi scălâmbat cameramanul la el? ( mereu când văd clipuri cu ştirişti subminaţi de ilaritate mă gândesc la ipoteza asta "colegială" în care cameramanii, tipii de la pupitre, se scălâmbă la ei agitaţi în tăcerea de mormânt a studioului, deformându-şi meclele, băgându-şi degetele în gură şi scoţându-le, penibil, limba....( i-am poreclit Penelopa, respectiv Oedip, şi-am devenit, evident, fanul lor)
Urmăriţi-l pe El. Pe El şi pe Ea. El ( cam pe la secunda 14-15 ) începe brusc să zâmbăcească tocmai când ştirea ( seacă) redă scenariul unui eveniment destul de tragic în care nişte somalezi au fost aruncaţi peste bordul unui vas. Am urmărit înregistrarea (cred) de peste 10 ori. Am râs, pur şi simplu, cu lacrimi. De situaţia LUI, de jena penibilă a EI, de sfiala amândorura. Tipa nu mai ştie realmente ce să facă. Aranjează foile de pe pupitru în neştire, priveşte hăituită împrejur.E panicată !EL are o mină de imbecil candid. M-am tot întrebat: oare ce l-o fi făcut să râdă? Şi-o fi adus aminte, subit, de vreun banc cu somalezi tocmai când colega lui, constipată, declama ştirea? S-o fi scălâmbat cameramanul la el? ( mereu când văd clipuri cu ştirişti subminaţi de ilaritate mă gândesc la ipoteza asta "colegială" în care cameramanii, tipii de la pupitre, se scălâmbă la ei agitaţi în tăcerea de mormânt a studioului, deformându-şi meclele, băgându-şi degetele în gură şi scoţându-le, penibil, limba....( i-am poreclit Penelopa, respectiv Oedip, şi-am devenit, evident, fanul lor)
duminică, 2 noiembrie 2008
Prăvale baba !
Se spune că nu e bine să laşi un om "jos", ba mai mult: că asta denotă o lipsă crasă de caracter, mult egoism...Dar io n-am fost niciodată un om care să se prăvălească după principiile morale...plus de asta etica mi s-a părut mereu ( cum să vă spun) un domeniu...plin de piedici.
Ea e Ioana. Sau, mă rog, era... După ce a a dat colţul chinuită de talent în plină discotecă mi-am luat camera şi-am plecat. Fără regrete. Adevărul e că întotdeauna mi s-a părut o tipă...alunecoasă!
Ea e Ioana. Sau, mă rog, era... După ce a a dat colţul chinuită de talent în plină discotecă mi-am luat camera şi-am plecat. Fără regrete. Adevărul e că întotdeauna mi s-a părut o tipă...alunecoasă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)